Fuga-fuga!

Eh, evident că S. m-a neglijat de ceva vreme... Dar încă nu e stresată :)

Revin! Promit!

The show goes on...

Ce de zile au trecut de când nu am mai scris... S. a fost foarte ocupată şi agitată şi nu m-a mai lăsat să scriu, dar a continuat să se ocupe de mine în fiecare dimineaţă. A început s-o ajungă oboseala din urmă şi vreo câteva zile n-a mai reuşit să se trezească la 6, dar a reuşi să-şi adapteze programul în aşa fel încât să nu mă neglijeze.

Vestea bună este că de săptămâna viitoare începe să mă scrie! Aproape a terminat faza de cercetare, şi-a făcut mult mai puţine fişe decât se aştepta, dar simte că ştie destule încât să mă poată scrie.

Mai ţineţi minte excel-ul acela cu toate task-urile pe care le are de făcut legat de mine? Vă ziceam că le-a ordonat în funcţie de ce poate face simultan. A reevaluat ce-şi stabilise atunci şi a ajuns la concluzia că va trebui să se ocupe de partea teoretică şi de cea practică în acelaşi timp. Adică probabil că-mi va scrie teoria de dimineaţă, în timpul zilei va găsi timp să elaboreze chestionarul (cu ajutorul colegilor de la muncă) şi tot în timpul zilei se va ocupa să-l trimită pe la oamenii care trebuie să-l completeze.

S. stabilise cu profesorul că se vor întâlni de două ori până la predare: o dată să livreze partea mea teoretică şi o dată pe cea practică. Daca aveţi şi voi deal-uri similare şi vă treziţi că de fapt o să mergeţi cu toată lucrarea gata, nu uitaţi să-i trimiteţi un mail profesorului cooronator să-l întrebaţi dacă e ok. În principiu n-ar avea de ce să nu fie, dar e mai frumos dacă îl şi anunţaţi :)

La final, vă reamintesc că S. e studentă la ID, aşa că din ciclul „kids, don’t try this at home”, ignoraţi acest post dacă sunteţi studenţi la zi! Atunci s-ar putea să trebuiască să vă apucaţi mult mai din timp decât a făcut-o S. şi să vă întâlniţi mult mai des cu îndrumătorul.

Apropo de ID... se uita S. pe forumul facultăţii cu câteva zile în urmă şi s-a distrat copios citind ce a scris un coleg sau o colegă. Respectivul sau respectiva întreba dacă e obligatoriu să-şi redacteze lucrarea cu diacritice... Duuh! Unu’ la mână – limba română vine la pachet cu diacriticele, deci dacă vrei să scrii corect, trebuie să le foloseşti. Doi la mână, cum sa fii absolvent de PR şi comunicare şi să pui astfel de întrebări?!

Legat de asta, sfatul meu şi al lui S. este să vă obişnuiţi din timp să scrieţi cu diacritice, astfel încât să nu vă încetinească din scrisul lucrărilor voastre. Dacă începeţi să vă scrieţi referatele de prin anii II – III cu diacritice, vă va fi mult mai uşor la licenţă, decât să începeţi să dibuiţi ş-uri şi ţ-uri când e stresul maxim.

Din realism, îmi retrag promisiunea de a scrie în fiecare zi, dar promit solemn să continuu să vă ţin la curent!

Pauze şi tentaţii

Ca orice student în focurile redactării, S. are de înfruntat diverse tentaţii. Sună telefonul cu tot felul de invitaţii, care mai de care mai atrăgătoare, e nu ştiu ce film la cinema, e nu ştiu ce film sau serial la tv, vreun concert în oraş şi tot aşa... Mai de mult, înainte să apar eu în viaţa ei, când trebuia să se ocupe de referate şi alte cele, a făcut un deal cu ea însăşi:

1. Îşi face o listă cu toate lucrurile plăcute pe care ar vrea să le facă.
2. Înjumătăţeşte lista, alegând cele mai importante dintre ele.
3. Îşi programează pauze în activitate, special pentru lucrurile cu pricina.

Asta a făcut şi acum, cu mine. Se relaxează cu adevărat în pauzele pe care le ia, lucrează cu adevărat cât lucrează şi mai ales, nu are nevoie să se gândească la mine în pauze şi nu îi zboară gândul la cai verzi pe pereţi când se ocupă de mine.

Sfatul meu pentru voi este să vă odihniţi, pentru că un creier obosit nu e bun la nimic. S. a trebuit să meargă la muncă şi ieri, iar azi a stabilit că se ocupă de mine mai pe seară, după ce se mai relaxează un pic la un film.

Voi ştiţi cel mai bine cât aveţi de lucru la lucrările voastre (chiar dacă nu ştiţi tocmai exact) aşa că atunci când vă planificaţi timpul, nu uitaţi să socotiţi şi nişte pauze adevărate!

Ce a mai rămas din weekend plăcut! :)

Tips & Tricks 1

Am văzut azi că a ajuns cineva aici căutând pe google „planul unei lucrări de licenţă”. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu zic că planul vine pe bucăţi. În primă instanţă trebuie să vă hotărâţi dacă vreţi să faceţi o lucrare teoretică sau una practică. Eu făcând parte din a doua categorie, nu prea ştiu cu ce se mănâncă prima. Dar pot să vă spun în două vorbe cum a fost gândit planul meu:

Varianta 1 – la mintea cocoşului.
1. Teorie
2. Practică (studiu)
3. Concluziile studiului

Varianta 2 – la mintea oricăriu student „umanist” care a trecut prin cursurile domnului Profesor Chelcea* (dacă vă apropiaţi de o lucrare de licenţă în domeniul ştiinţelor socioumane şi n-aţi auzit de el, apucaţi-vă de medicină sau politehnică!).
Ipoteza [orice studiu porneşte de la o ipoteză; S. a bazat-o pe experienţa ei în piaţa de training şi în domeniul comunicării; urmează să vedem dacă eu voi confirma sau infirma ipoteza cu pricina - oricum, cel mai simplu e să porniţi de la ceva cunoscut sau apropiat vouă]
1. Teorie** – Ce e comunicarea internă? Ce e team building-ul? Care e legătura dintre ele, respectiv cum poate team building-ul afecta comunicarea internă?
2. Practică*** – Sondaj prin chestionar şi interviu (chestionare şi interviuri dezvoltate diferit pentru manageri, pentru angajaţi şi pentru specialişti în HR) şi centralizarea rezultatelor obţinute.
3. Concluzii**** – interpretarea rezultatelor şi legătura dintre ele şi teorie.

Varianta 3 – surpriză! :)

* Fie că faceţi o lucrare teoretică sau practică, it’s a must să citiţi Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice (Editura Comunicare.ro – dacă sunteţi studenţi la SNSPA, ar trebui să aveţi acces la ea pe net). S. a detestat 90% din cursurile pe care le-a citit în aproape 7 ani de facultate, dar e fan Chelcea.

** Sfatul nostru e să nu vă lăsaţi descurajaţi de volumul de informaţii. Fiţi selectivi şi alegeţi chestiile relevante pentru ipoteză. Dacă ipoteza e că team building-ul ajută la problemele de comunicare internă, nu vă apucaţi să citiţi materiale despre tipuri de team building-uri sau genul de exerciţii folosite în t.b. – dar e important să citiţi despre ce e aia t.b. şi în ce fel afectează comunicarea din firmă.

*** Dacă vă hotărâţi şi voi să faceţi studiu, atunci e musai să citiţi Metode şi tehnici de cercetare sociologică (sau MTCS pentru apropiaţi :P) ale aceluiaşi domn Profesor Chelcea. Nu vă panicaţi de titlu sau de grosime. E ca un fel de manual de utilizare al instrumentelor de cercetare, foarte util pentru a alege bine instrumentele pe care le folosiţi şi pentru a le aplica cu succes - chestionarul şi interviul sunt cele mai bune instrumente în cazul nostru, dar poate că la voi merge mai bine un focus grup, sau analiza conţinutului sau mai ştiu eu ce...

**** Mi-e greu să vă zic prea multe aici, pentru că încă habar n-am ce concluzii o să-mi tragă S., ca să zic aşa... Tot ce vreau eu de la ea este să fie sinceră, directă şi să nu se formalizeze. Se pare că profesorilor le place când studentul are opinii proprii şi ştie să şi le ilustreze şi susţină. Oricum, S. m-a asigurat că nu are nici o problemă dacă i se infirmă ipoteza şi că va scrie concluziile cu la fel de mult drag ca în cazul în care i s-ar confirma.

Sper că umila mea părere de lucrare în devenire v-a fost utilă într-un fel sau altul. O să mai urmeze post-uri din astea pe măsură ce avansează S. cu treaba. La ritmul în care a pornit sunt foarte optimistă că o să mă termine la timp!

Prima zi cu birou :)

Azi S. s-a trezit la 6am, cu jumătate de oră înainte să sune ceasul. Şi-a făcut rapid ritualul de dimineaţă şi s-a aşezat la birou, cu teancul de cărţi în faţă. Multă lume nu înţelege cum reuşeşte să se concentreze în haosul ăla, dar ea ştie că fiecare om se concentrează bine în felul lui, aşa că nu se stresează prea tare cu ordinea în hârtii.

S-a apucat să citească în diagonală capitolele potenţial interesante pentru tema mea şi să citească mai în detaliu cele cu legătură clară. Pe măsură ce răsfoia paginile cărţii îmi zicea că se cam oftică, pentru că dacă s-ar fi apucat mai din timp de partea de cercetare m-ar fi abordat altfel şi ar fi putut transmite idei mai tari. Eu i-am zis să stea liniştită, că abordarea stabilită e foarte ok şi că trebuie să păstreze în minte planul meu în timp ce citeşte, altfel riscă să se piardă în noianul de informaţii. A fost de acord că identifică mai uşor ce e util din materiale dacă e cu mintea la tema şi structura stabilită. Ascultaţi la mine, una dintre cele mai mari greşeli pe care le puteţi face în faza de cercetare este să uitaţi de ce cercetaţi!

La un moment dat, în mijlocul unui capitol esenţial, i-au venit nişte idei legate de chestionarul pe care trebuie să-l elaboreze pentru partea practică. Incredibil ce pregătită e fata asta! Avea la îndemână o fişă intitulată „chestionar” şi a notat repede acolo ideile principale, astfel încât nu şi-a pierdut nici concentrarea la ce citea, nici ideea pentru partea practică.

După două ore s-a oprit, pentru că trebuia să plece la birou. S-a orientat bine cu programul ăsta... se ocupă de mine la prima oră, când e fresh, ia o pauză bine meritată în drum spre muncă, iar acolo se poate concentra la job, fără să trebuiască să o sâcâi eu. Dacă îi vine vreo idee legată de mine când e la birou, o scrie frumos pe o fişă, sau salvează pagina web unde a găsit ceva şi procesează datele dimineaţa, când e timpul meu. Mă simt foarte răsfăţată să ştiu că am un moment al zilei doar pentru mine, iar când mă simt băgată în seamă în felul ăsta, sunt şi eu mai cooperantă :)

Gata, trebuie să închei, pentru că S. e cam obosită şi vrea să închidă calculatorul. Ne auzim mâine!

Step 1! Am pornit!

Yes! S-a ţinut de cuvânt! Chiar nu mă aşteptam să mă bage în seamă azi, dar se pare că are entuziasmul la cote maxime!

Voi fi concisă şi sintetică – nu de alta, dar trebuie să mă obişnuiesc cu stilul ăsta pentru că S. aşa vrea să fiu şi la capătul drumului meu, pe biroul comisiei de evaluare.

Astăzi S. şi-a făcut un excel frumos şi organizat în care a scris toate task-urile pe care le are de efectuat în compunerea mea. A încercat să mă fragmenteze în cele mai mici bucăţele posibile (de la cumpărat pixuri de culori diferite pentru conspecte până la paginare şi ultima revizuire înainte de predare). A mai încercat să organizeze pe aceeaşi coloană toate task-urile care pot fi făcute în paralel.

Şi-a făcut un teanc cu toate cărţile pe care le are deja, cu articole printate şi alte notiţe şi ne-am amintit împreună că a mai existat o etapă în definirea mea. A avut un eseu de făcut, intitulat „Originalitatea lucrării mele de licenţă”. Şi-a amintit ce nervi şi-a făcut, cât a boscorodit profesorul pe tema asta... „Cum frate să scriu eseu despre lucrarea care nu există? Aştia sunt cu capu’!”. Profesorul a avut însă o intervenţie pe forumul facultăţii, spunând că nu se aşteaptă la descrierea până în pânzele albe a lucrării, că nu o să se supere dacă apar modificări de la eseu până la lucrare în sine şi că scopul eseului este de a-i pune pe studenţi să evalueze dacă subiectul ales este ok. „A da? Păi dacă sinceritate vrea, sinceritate să fie!”. Recitind azi eseul, S. mi-a mărturisit că i-a făcut plăcere să-l scrie şi că acum îi este foarte recunoscătoare profesorului cu pricina, pentru că redactarea eseului a ajutat-o mult să se gândească mai serios la mine şi să-mi dea o formă. Probabil că fără acel profesor nu aş fi ajuns să vă povestesc viaţa mea acum :)

Revenind... Excelul, teancul, fişele, pixurile, markerele şi două foi pregătite pentru două liste: cărţi de care trebuie să facă rost (în funcţie de bibliografiile pe care le are deja şi de trimiterile interesante pe care le întâlneşte), site-uri de citit.

S-a gândit la mine şi a zis: „Ăsta e un context bun să încep să te caut...”. A deschis prima carte, s-a uitat pe cuprins, a dat la pagina care o interesa şi s-a apucat de fişat.

Să ne prezentăm...

Bună ziua şi bine v-am găsit! Numele meu este „Team Building – o soluţie pentru problemele de comunicare internă din IMM româneşti”, dar puteţi să-mi spuneţi doar Licenţa. Eu sunt lucrarea de licenţă a unei studente căreia, din motive de confidenţialitate o să-i zic S.

Povestea mea a început by default în 2002, când S. s-a înscris la ID la Facultatea de Relaţii Publice şi Comunicare din cadrul SNSPA. Am stat cuminte undeva între conştientul şi inconştientul ei timp de 4 ani, fără identitate, fără nume. Prin anul 3 de facultate, am început să ocup din ce în ce mai mult loc în mintea ei. Lumea din jur îi tot vorbea despre mine, îi tot zicea că e târziu şi că e cazul să înceapă să mă definească. Ea nu a cedat presiunilor, nesimţindu-se încă pregătită să dea ce e mai bun din ea. Pentru că trebuie să ştiţi, S. suferă de perfecţionism şi nu poate să facă ceva doar de dragul de a face şi nu ar cumpăra o lucrare gata făcută nici dacă aţi plăti-o – nu din cauza unor valori morale, ci pur şi simplu pentru că nu ar avea încredere într-un autor de pe stradă :) Se gândea de asemenea că şi-ar dori ca eu să o ajut cumva în parcursul ei profesional şi că pentru asta, numai ea mă poate crea.

Pe la sfârşitul anului 4, deadline-ul era iminent. Îmi trebuia cel puţin un nume. S. a început să se uite pe lista de nume propuse de facultate. Un singur cuvânt: booooring! Dacă tot trebuia să se conformeze cu norme impuse de facultate, măcar să o facă în stilul ei :) Aşa că timp de câteva săptămâni şi-a definit contextul şi şi-a pus câteva întrebări.

- Lucrase în PR şi în training şi consultanţă – cum să-şi folosească experienţa pentru a economisi timp şi efort în partea de cercetare şi analiză? cui putea să ceară documentaţie, sfaturi, indicaţii?
- Lucra full-time – ce subiect sau măcar domeniu era din acelaşi film cu jobul ei şi ar fi putut fi util şi companiei?
- Ştia că îi e foarte greu să se mobilizeze dacă nu este pasionată de ceea ce face – ce subiect i-ar fi putut trezi entuziasmul şi l-ar fi putut şi menţine la cote suficient de ridicate pentru a jongla scrierea mea cu jobul?

Şi uite aşa, din întrebare în întrebare a ajuns la ideea că voi vorbi despre team building şi comunicare internă. Şi aşa a rămas, până prin noiembrie 2006. În ziua în care trebuia să ajungă la facultate să vorbească cu profesorul care urma să o coordoneze, numele meu era „Team building şi comunicare internă”. Era ora 3pm. La 5pm trebuia să-mi predea planul. Şi-a pus căştile pe urechi să nu o deranjeze nimeni la birou şi m-a întrebat: „Ok, de unde te apuc?”. Ştia că trebuie să fiu jumate teorie şi jumate practică. Care să fie ipoteza? Uitându-se la numele meu de atunci, şi-a dat seama că e prea vag şi că se înhamă la o cercetare monumentală. „Team building şi comunicare internă în România”? Mmm, nu, tot prea vag. „Team building şi comunicare internă în IMM din România”? Mult mai bine, dar nu destul de specific... Care să fie legătura dintre una şi alta? Restul e istorie...

La 3.30pm a început să-mi scrie ipoteza şi planul, la 4pm a ieşit pe uşa de la birou, la 4.50 era cu planul meu în biroul profesorului, iar la 5.10 ieşea de acolo cu zâmbetul pe buze şi cu doar vreo două subcapitole în plus pe plan. Proful îi zisese să mai vină o dată când teoria mea e completă şi încă o dată când e gata şi partea practică, împreună cu concluziile.

În mod normal, trebuia sa ies din cocon şi să-mi iau zborul de fluture pe undeva prin februarie. Abia aşteptam! Din păcate pentru mine, prin decembrie sau ianuarie s-a dat nu ştiu ce ordonanţă care a spus că mai trebuie să aştept până în iunie. Eu m-am sictirit maxim, vă daţi seama! Eram plină de elan, gata să exist şi – ce să vezi – ţeapă guvernamentală, se amână licenţele... Mă rog... S. era în al nouălea cer în schimb. Câştigase câteva luni de linişte şi pace. Aşa că m-a băgat la loc în sertarul inconştient, unde am zăcut până acu’ vreo două săptămâni.

Când s-a anunţat data la care va trebui să mă predea, biata fată a intrat în panică. „Aoleu, Clémence, ce ne facem?”. Şi-a dat print la nişte calendare şi şi-a dat seama că practic, are 8 săptămâni la dispoziţie să mă inventeze, mai mult sau mai puţin din neant. Până să-i treacă depresia, a mai trecut o săptămână agitată de job.

Concluzia? Momentan nu e niciuna. Mâine, S. mi-a promis că-şi face o temeinică planificare a următoarelor săptămâni, astfel încât să aibă timp şi de mine şi de rivalele mele (proiecte de la job, n-am voie să vorbesc despre ele :P).

Eu voi face tot posibilul să vă povestesc despre mine în fiecare zi. Poate că aşa, dacă povestea mea e aici, în văzul lumii, o ajut pe ea să rămână în priză :)

Pe mâine!